duminică, 6 februarie 2011

Două ferestre pe care Corneliu Ştefan transcrie ultima vară

1.
ceva pe care nu l-am scris dar vara
îl pipăie şi îl citeşte
ceva pe camaşa căruia
dimineaţa îmi fac notiţe
şi desemne închipuind
nimbul unui somn
uneori în formă de solz
alteori în formă de peşte

ceva mai presus de nu ştiu
în aceleaşi haine purtate
până la marginea oraşului
pentru care-am murit
într-o zi într-o săptămână
într-o lună
când toţi au dat foc ierbii
apoi au ieşit la cosit

ceva rostogolit cu ochii închişi
prin sângele adăugat
ostatec în fotografia părinţilor
până la disperare
ceva dintr-un verb
amânat conjugării
pre silabele numelui moştenit
plin de salcâmi şi de sare

ceva cu înlăuntrul
de pământ argilos
fără masă fără pereţi fără uşi
fără pat
ceva povestit în faţa focului
o mie de ani
dinspre răsărit prin mine
spre ţărmul născut înnoptat

2.
doar un colţ din lucrurile care
doar un vârf din lucrurile când
şi se spală vara pe picioare
de albastru şi de stat la rând
doar un colţ dintre lucrurile unde
doar un vârf din lucrurile cum
şi se vede norul forfotind în şanţuri
printre care trece la trecut un drum
doar un colţ din lucrurile înspre
doar un vârf al lucrurilor din
şi te regăseşte-n aşteptare cine
stă în căni de pâine în felii de vin
doar un colţ din lucrurile ce
doar un vârf din lucrurile peste
şi de sub zăpadă strigă şi-nţelegi
ziua pentru care eşti deja o veste.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu