duminică, 6 februarie 2011

Din cuprins, precum vara care a trecut

veţi fi pe dealuri sau pe câmp
vom fi prin iarbă sau pe ape
cum tatăl meu într-un târziu
cum mama mea într-o aproape

veţi fi şi urma şi-nţelesul
vom fi ştiutul din nu ştiu
cum mama mea într-o aproape
cum tatăl meu într-un târziu

veţi fi şi-n lipsă şi-n preaplin
vom fi nisipul dintre pleoape
cum tatăl meu într-un târziu
cum mama mea într-o aproape

nici tunet orb nici prea tăcuţi
nici vii nici morţi nici prea departe -
un ochi incendiind absenţe
din viaţă ieri şi azi din moarte...

Două ferestre pe care Corneliu Ştefan transcrie ultima vară

1.
ceva pe care nu l-am scris dar vara
îl pipăie şi îl citeşte
ceva pe camaşa căruia
dimineaţa îmi fac notiţe
şi desemne închipuind
nimbul unui somn
uneori în formă de solz
alteori în formă de peşte

ceva mai presus de nu ştiu
în aceleaşi haine purtate
până la marginea oraşului
pentru care-am murit
într-o zi într-o săptămână
într-o lună
când toţi au dat foc ierbii
apoi au ieşit la cosit

ceva rostogolit cu ochii închişi
prin sângele adăugat
ostatec în fotografia părinţilor
până la disperare
ceva dintr-un verb
amânat conjugării
pre silabele numelui moştenit
plin de salcâmi şi de sare

ceva cu înlăuntrul
de pământ argilos
fără masă fără pereţi fără uşi
fără pat
ceva povestit în faţa focului
o mie de ani
dinspre răsărit prin mine
spre ţărmul născut înnoptat

2.
doar un colţ din lucrurile care
doar un vârf din lucrurile când
şi se spală vara pe picioare
de albastru şi de stat la rând
doar un colţ dintre lucrurile unde
doar un vârf din lucrurile cum
şi se vede norul forfotind în şanţuri
printre care trece la trecut un drum
doar un colţ din lucrurile înspre
doar un vârf al lucrurilor din
şi te regăseşte-n aşteptare cine
stă în căni de pâine în felii de vin
doar un colţ din lucrurile ce
doar un vârf din lucrurile peste
şi de sub zăpadă strigă şi-nţelegi
ziua pentru care eşti deja o veste.

Douăzeci după nouăzeci

ne chemam şi ne chemau
deşi nu eram deşi nu erai
într-o cuşcă plină cu arme gravide
în luna a noua
cei morţi
aşteptau marmora albă pentru scări
spre lumea cealaltă
sau pentru orfelinatul acesta
prin care din iarbă te mârâie roua
ieşisem pe fereastră
singuri şi necunoscuţi
căutând galera căreia putem fi
numai buni de vânzare
vine circul strigau oglinzile
vine circul si-n ţara aceasta
alergând sa-l întâmpine
cu bonuri de pâine de ulei de zahăr
şi ce-au mai găsit prin dosare

răbdători ne decupam cu foarfeca
unul pe celălalt
din soarele care mesteca tutun
si-l scuipa zgârcit printre nori
ne aruncam în el vertebrele genunchii
umerii coastele
de atunci am rămas numai aripi
de închiriat
pentru băutorii de cucută începători...

Ceainăria cu îngeri

carnea ta e cea mai frumoasă fereastră
în fiecare zi
îţi poţi vedea prin ea cerul

tocmai atunci când primeşti în arendă
tristeţile tocmai atunci cade
un om în spovedania sa

la trei ani dintr-o moarte indescifrabilă
ieri am văzut haina tatălui meu
cum se grăbea pe strada mare
era optşiunsfert şi nu începuse democraţia
gri roasă la mâneci prea mică şifonată

ar mai fi ceva de spus?
despre plop şi despre nucii bătrâni părinte
care se ouă neruşinat în iarbă la sfârşitul
toamnei doar sub ei merg în genunchi
printre cuibarele pline cu ouă de nuc
am palmele carbonizate de iod
o fi de la post?
o fi păcat?

de douăzeci de ani în ceainăria cu îngeri
serafimi şi îngerese ah
cum se albeşte părul tău georgeta
într-o perpetuă dimineaţă pe care o rescrii
sub coborârea la iad încă un bărbat
încă o femeie citesc răscumpărarea luminii
smerenia s-a strecurat până la noi
într-un chenar bizantin păsările ştiu
păsările nu-şi ascund trilurile
ele măsoară din şapte în şapte zile raiul

" îmi doresc o duminică pentru
sufletul meu în care să fim împreună "
cât zâmbetul nu s-a mutat
într-o mansardă igrasioasă
într-un post-restant

carnea ta fără nisip fără var
presimte neînţelesul păşind
schela începe să se teamă de sfinţii
care pipăie albastrul prins în durerile facerii
scândura ei adună cuvintele
mistriile paleta compasul
tot cerul nefolosit
şi lasă pisaniei restul de zile...

miercuri, 17 martie 2010

Necuprinsă întoarcerea

*
peste întâmplarea secerişului
sete fără de poemenire
tăcere
peste filacterul nedesfăcut
până la deschiderea Uşilor
rămas întrebare
peste carcera moştenită a piscului
obosit de atingerea acvilei
cămaşă peste uitare
într-o desăvârşire a pustiului

**
peste podul palmei târâş
monedă
peste plânsul sprijinit de poartă
la întoarcerea prin zăpezi
a cenuşilor
peste botezul veşted al Nunţii
de unde asemănarea
este azi aşteptată
peste pâinea şi vinul de sub casa
pe care ne-am dărâmat-o
aplauze deasupra arându-i

***
peste linişte spre vertebra
primului dintre chemaţi
cerc în loc de răspuns
peste supunerea prin care somnul
îşi contemplă ghearele
tremurat
peste ţipăt spre râsul dezbrăcat
ajuns duşumea
la cantonul părăsit
cu genunchii pe cioburi de sticlă

****
peste balanţa adormită
zămislitoare a ferestrei prin care
zadarnic încerci să te numeşti
peste setoasele degete
în întâmpinarea privitului ademenit
de tipsia aurită
pre care ne-au fost aduse mâna dreaptă
şi capul

*****
peste golul sositului
întru începerea osândirilor
numărătoare fără sfârşit
peste frica celui întors
în pământul neamurilor
dormitor sub lopeţi
sub ploaie sub talpă sub unghii
trezit doar la a doua venire
a Mielului

******
peste dincolo când aici
lumina putrezeşte departele
peste împăcare
epifaniei dăruind vinovaţi
pe acela pe aceea
pe mine întâmplătorul
din El.

Lacrimă cu uşa-n flăcări

ruga ta de aseară
uitată în faţa candelei
pe noptieră
ruga ta
brutărie a îngerilor
ruga ta
ninsoare curată
numai bună pentru o masă şi un scaun
rămas neocupat în poemul
sub care prânzesc melancoliile toamna...

joi, 11 februarie 2010

Ceaţa unei dimineţi anunţate



nu mai ştiu dacă am avut
vara trecută aripi
oasele
bandajate cu tremuratul
repetat în culise ani la rând
nu-şi mai aduc aminte

caut prin albume
fotografia
în care m-am odihnit